Pescuitul, Dunarea si avatul

Inchid ziua cu gandul la partida de maine. Nu stiu ce imi va rezerva. Este prima partida pe Dunare pe anul 2019. Si asta din lipsa de timp. Stiu ca nu am multe optiuni, dar din cele cateva alegeri, decid pentru prima dragoste : AVATUL.

Am fost fascinat la primul contact cu Dunarea in momentul in care luciul apei era involburat de atacuri si pestisori aruncati in aer. Avatul isi arata fata. Aveam 9 ani cred. Si cum anii nu iarta pe nimeni, este posibil ca nici memoria mea sa nu mai fie la fel de ascutita. Stiu ca pescuiam platici undeva in zona Chirnogi, pe un canal care alimenta culturile din zona.
Atunci mi-am promis ca intr-o zi voi invata sa prind acest peste. Toti imi spuneau ca este printre cei mai dificili pesti de prins.
Maine stiu ca intru in ringul avatilor. Sunt alb in barba. Sun ars de soare. Sunt cu ani mai multi in rucsacul sufletului. Dar a ramas la fel sentimentul si privirea pustiului uimit de spectacolul oferit de avat.

Viata te poarta pe multe carari. Daca ai privilegiul de a fi pescar, atunci cararile acestea duc catre alti oameni care iti impart pasiunea.

In urma cu trei ani l-am cunoscut pe Marius. Un veritabil pescar al Dunarii. Nu a fost nevoie de mult timp sa inteleg ca avem cunostinte comune. Si pe langa, am cunoscut oameni apropiati lui.
Dunarea parca a inceput sa curga altfel. La randul meu, am adus pe nisipurile acestei ape oameni apropiati mie.
Am inceput sa scriem povesti sudate de partidele de pescuit realizate. Unele mai bune, altele mai dificile. In tot acest timp insa am ramas uniti. Am adormit cu amintirile in gand.

Soarele dupa amiezii sta pe cer. Arde la fel de tare cum stiam. Mai are doua sulite si apune. Privirea nu pleaca de pe luciul apei. Caut precum radarul atacuri. Avatul se pregateste de spectacolul de seara. E cald, nu e sezonul lui, nu sta in bancuri. Exemplarele solitare se dau de gol dar mai greu. Si este bine sa le vad de doua ori atacand in acelasi loc. Sa fiu sigur ca sunt acolo.

Trusa e la vedere. Lansetele echipate. Barca inainteaza in amonte atat cat o comand de repede. Inima bate la fel de tare ca la 9 ani. Astept sa vad atacul.
Dupa 2 kilometri , zaresc primele zvacniri pe luciul apei. Intru pe teritoriul lupilor Dunarii. Cateva miscari timide in zona malului dau de gol niste avati micuti dar feroce in evolutie.

Nu am cautat niciodata pestii mari. Ma multumesc cu pestii care ajung la carligele mele. Am invatat sa apreciez nu marimea, ci frumusetea exemplarelor.

De multe ori spun ca marimea nu este importanta. Atitudinea conteaza. Sa prinzi pesti mici cu naluci mari, sau pesti mari cu naluci mici, sunt provocari supreme.
Ma ancorez intre copacii furati de pe maluri de Dunare. Sunt de multa veme in apele batranului fluviu. De trei ani sigur pentru ca ii tot cutreier. Ascund multe povesti. Somni uriasi, salai de poveste, crapi memorabili.
Privesc funia barcii legata de ceea ce candva a fost o radacina plina de viata. Lemnul putrezit de soare si apa se misca incet in curentii nepasatori. Parca se incapataneaza sa paraseasca locul in timp ce Dunarea il impinge. Am ajuns acasa. Aici ma simt cel mai bine. Jumatate din mine este Dunarea, iar cealalta jumatate este copacul. Prins intre doua lumi.

Primele lansari nu sunt timide. Din contra. Imi etalez nalucile din prima miscare. Nu am timp sa iert. Nu am voie sa gresesc. Daca ratez startul in evolutie, risc sa pierd avatul. Il pot speria. Intru la apa hotarat sa starnesc atacuri.

Lansarile sunt scurte si dese. Pescuiesc fara pauza mai bine de 40 de minute. Fiecare recuperare ma tine cu garda sus. Nu stiu de unde si cum va lovi. Trebuie sa fiu pregatit.
Pescuitul avatului este un test psihologic. Nu ai voie sa pescuiesti cu emotii sau deziluzii. Trebuie sa intri in armonie cu lanseta, firul si naluca. Trebuie sa te conectezi la vibratiile apei.

Apare si primul avat la mal. Atacul brutal, drill-ul energic, apa involburata au facut ca peisajul sa fie de poveste. Nu este mare dar este rau. Rau de la atac si pana la eliberare. Peste cu atitudine.

Impart malul si barca in cele cateva iesiri cu mai multi pescari. Unii la inceput de drum.
Incet si sigur vin si alte capturi.Unii nu ajung in barca. Asa este in pescuit. Asteapta ce nu te asteptai sa se intample.
Orele se scurg repede si ma imping la extrem. Nu reusesc sa scot mai mult de 3 pesti dintr-un loc. Clar nu stau in bancuri. E prea devreme. Nu e anotimpul lor. Au acces la hrana din belsug. Dar toamna nu este departe. Se va schimba povestea. Pana atunci, scobesc fiecare loc din mal. Las barca purtata de curent si schimb multe locuri. Incerc sa ma dumiresc unde si cum stau in perioada caniculara. De la an la an isi schimba locurile si comportamentul in timpul verii.

Intunericul isi anunta prezenta. Ceasul este sarit de opt si jumatate. Soarele a apus. Cerul se inroseste. Pornesc barca catre mal. Fara peste in rucsac. Numai amintiri, emotii, zambete si oboseala.

Este anotimpul avatilor. Nu acela cand prinzi frenetic. Este acel anotimp cand pescarul traieste fiecare peste prins. Este un peste muncit. Este un razboi castigat cu increderea de sine si increderea in nalucile folosite.

Este preludiul fara de care nu te poti numi pescar de avat. Dunarea e provocarea suprema.

Daca te intereseaza pescuitul la avat vezi si :

SPRO ASP SPEED-SPINNERTAIL PENTRU AVAT

PESCUIT LA AVAT PE DUNARE – NALUCI